”Destul de greu, pe un teren destul de greu, nu cred că eram obișnuit. Era greu să joci pe el, dar nu știu dacă din supărare sau din fericire, a ieșit doar un egal. Am dat totul să câștigăm, dar ne-am ales cu un egal.
Pe bancă, mi-am dorit ca ceilalți să apere rezultatul. Am fost cu toții cu sufletul la gură, ne-am dorit victoria. Schimbarea a fost pentru echipă, se știe și trebuie să știm cu toții că a ajutat echipa. Avem o echipă foarte bună, cu jucători valoroși, care pot schimba meciul în fiecare minut. Mai sunt multe meciuri, e prea devreme să vorbim despre primele locuri. Eu știu cu siguranță că vom fi acolo. Sunt convins și spun din inimă că vom câștiga campionatul.
Obiectivul meu e să marchez cât mai mult, să ajut echipa. Dacă este bine pentru echipă, va fi bine și pentru mine.
Tot clubul așteaptă aceste meciuri, ne vom pregăti de mâine pentru acest meci, fiecare detaliu este important și ne vom pregăti la maximum. Suntem pregătiți pentru orice”, a spus Daniel Bîrligea la finalul meciului.