- 350.000 de euro este cota de piață a lui Antwi, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2029 mai are africanul contract cu FCSB
Ilie Dumitrescu are un nou favorit la FCSB: ”A devenit jucătorul meu preferat”
FCSB s-a impus categoric în fața celor de la Virtus, în deplasare, scor 7-1, și este ca și calificată în turul secund preliminar al Champions League.
Golurile "roș-albaștrilor" din această partidă au fost marcate de Darius Olaru (minutele 6, 11 și 37), Daniel Popa (minutele 22 și 27) și David Miculescu (minutele 70 și 73).
Deși cei trei jucători menționați anterior au fost cei care au "rezolvat" meciul bucureștenilor, Ilie Dumitrescu (55 de ani), fostul atacant al "Generației de Aur", a remarcat un alt fotbalist din echipa pregătită de Elias Charalambous (43 de ani), pe care l-a pus în fruntea preferințelor sale.
Ilie Dumitrescu: "Nana Antwi a devenit jucătorul meu preferat"
Prezent în platoul emisiunii Digi Sport Special, Ilie Dumitrescu s-a arătat impresionat de prestația lui Nana Antwi (23 de ani), fundașul dreapta al "roș-albaștrilor" care a fost introdus pe teren la începutul reprizei secunde a meciului cu Virtus (l-a înlocuit pe Vali Crețu). Concret, fostul fotbalist a subliniat vivacitatea arătată de african pe flancul drept, precum și modul în care acesta a impulsionat jocul ofensiv al echipei.
”A intrat și ”racheta”, Antwi, și s-a văzut. A devenit jucătorul meu preferat Antwi”, a spus Ilie Dumitrescu.