”Ambele mi se par că nu sunt realizabile. Cu Otele poate dacă plătește bani pe el. Are calități, nu pot să mă pronunț, a fost jucătorul meu și e interpretabil.
Vreau să îl laud cât e corect, nu mai mult decât e cazul. Lotul trebuie echilibrat, trebuie să aibă dublură peste tot. Cu Mitriță nu e realizabil, chiar dacă îi plătește lui Rotaru două milioane.
Nu se duce Mitriță în primul rând. Asta a aruncat-o așa Gigi, Gigi asta face, știe că a luat deja campionatul, dar se uită la cei mai buni de la echipe, să bage puțin bățul prin gard, să se agite ei puțin, să fie sigur”, a spus Adrian Mutu la Fanatik.
Mihai Rotaru: "Mitriță la FCSB? Nu ne arde de glume"
Mihai Rotaru a reacționat la o zi după declarațiile lui Becali, catalogând intenția finanțatorului de la FCSB drept o glumă. "Nu suntem în situația în care să ne ardă de glume", a spus patronul oltenilor, pentru Fanatik.