Inspecţia Muncii, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, a desfăşurat un control la stadionul Ghencea, în perioada 1-8 august, împreună cu Jandarmeria Română. În urma acestei descinderi, a fost…
Marius Șumudică ”i-a făcut praf” pe cei de la FCSB pentru evoluțiile din ultima perioadă. Remarcile făcute de actualul antrenor al celor de la Gaziantep au fost auzite și de Mihai Stoica, iar oficialul vicecampioanei nu…
Mircea Rednic a provocat o nouă dispută în fotbalul românesc. Tocmai a lansat un atac dur la adresa lui Marius Lăcătuș, în contextul afirmațiilor făcute recent de acesta din urmă. Mircea Rednic s-a poziționat de partea…
Războiul dintre FCSB și CSA pentru drept de continuatoare a Stelei a intrat și în atenția influencerilor. Codin Maticiuc a dat verdictul fără să stea o clipă pe gânduri. De ani întregi, disputa dintre FCSB și Clubul…
Marius Lăcătuș (59 de ani), fostul fotbalist emblematic al Stelei, acum de partea celor de la CSA, a intrat într-un conflict de la distanță cu Mircea Rednic. După ce ”Fiara” l-a ironizat pe Rednic, despre care a…
Basarab Panduru, fostul jucător al Stelei, este de părere că FCSB ar trebui să facă o schimbare în ofensivă, după ce vârfurile de atac au dezamăgit la ultimele jocuri. Panduru este de părere că o idee bună ar fi ca…
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, a vorbit despre situația lui Dorin Rotariu, extrema dreapta în vârstă de 28 de ani a roș-albaștrilor. La meciul dintre FCSB și Rapid, scor 1-2,…
Andrea Compagno (27 de ani) spune că după FCSB nu va mai juca la alt club din fotbalul românesc. Andrea Compagno exclude varianta unei mutări la Rapid în următoarele perioade de mercato. Andrea Compagno: „M-am văzut o…
Partida Petrolul Ploiești - FCSB din Superligă s-a încheiat cu scorul de 2-2. Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, cluburile Petrolul Ploieşti, FCSB şi UTA pentru…
Ilie Dumitrescu (54 de ani) a comentat posibilitatea transferului lui Andrea Compagno (27 de ani) la Rapid. Astăzi, în cadrul emisiunii GSP Live, jurnalistul Decebal Rădulescu a declarat că Andrea Compagno ar fi fost…
Florinel Coman (25 de ani) o poate părăsi pe FCSB în această iarnă, fiind urmărit la meciul câștigat de Rapid cu 2-1 de reprezentantul unui club din Italia. Cel mai important „produs” al lui Gigi Becali, de pe urma…
Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep, a analizat situația de la FCSB. Și-l apără pe Gigi Becali. Deși patronul FCSB și-a asumat vina pentru înfrângerea cu Rapid (1-2), considerând că a greșit schimbările făcute,…
Mihai Pintilii crede că oficialii Federației Române de Fotbal au ceva cu FCSB, în special cu Gigi Becali, și spune că, din punctul lui de vedere, echipa beneficiază de arbitraje ostile, iar arbitrii arată „dispreț” și…
Roș-albaștrii au primit vizita giuleștenilor pe Arena Națională. Cu peste 40 de mii de suporteri în tribune, FCSB a pierdut trei puncte importante în lupta la titlu. Marius Șumudică o face franjuri pe FCSB: "Din cauza…
Eugen Trică (47 de ani) a avut un discurs dur la adresa celor de la FCSB, iar declarațiile sale nu au rămas fără replică din partea lui Gigi Becali. Fost campion cu Steaua , Trică s-a poziționat de partea celor de la…
Ultimele rezultate obținute de FCSB au reaprins noi discuții pe tema antrenorului și a implicării lui Gigi Becali la echipă. FCSB nu a mai câștigat în ultimele cinci meciuri, iar situația a stârnit noi discuții, după ce…
Deranjat de ultimele arbitraje de care a avut parte FCSB în campionat, Gigi Becali anunță că este gata să înceapă demersurile pentru a schimba CCA. Patronul FCSB nu a explicat clar în ce vor consta demersurile sale,…
CSA Steaua se află pentru al treilea sezon consecutiv în liga a doua, însă nici în aceste momente nu are drept de promovare din cauza formei de organizare. Această situație este blamată de Jan Pavel, unul dintrei cei…
Ioan Andone, fost antrenor la Dinamo și CFR Cluj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și l-a criticat pe Florinel Coman, extrema stânga în vârstă de 25 de ani de la FCSB, după declarațiile făcute la finalul…
MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a fost extrem de nervos după o fază din meciul cu Rapid, scor 1-2. prelungiri, după ce l-a călcat pe Paul Iacob. MM Stoica susține că „centralul”…
Suporterii lui FCSB le-au oferit o replică dură rivalilor de la CSA Steaua, după ce fanii „militarilor” i-au ironizat la finalul meciului cu Rapid. FCSB a capitulat, pe teren propriu, în etapa cu numărul 15 din…
Daniel Oprița a discutat despre viitorul său la CSA Steaua și posibilitatea ca Victor Pițurcă să i se alăture în următoarea perioadă. Aflat pe banca „militarilor” încă din 2019, fostul atacant a subliniat că viitorul…
La 36 de ore distanță de momentul în care Rapid a câștigat cu FCSB meciul disputat în deplasare, scor 2-1, joc disputat duminică seară, giuleștenii anunță că au făcut plîngere penală împotriva celor care au afișat mai…
Steaua se luptă pentru calificarea în play-off în Liga 2, acolo unde a reușit, anul trecut, promovarea sporitvă în Superliga României. Clubul Sportiv al Armatei Steaua a rămas în Liga 2 din cauza formei de organizare a…
Dumitru Dragomir, unul dintre oamenii apropiați de Gigi Becali, a avut o reacție controversată cu care își va pune în cap Peluza Sud și fanii CSA Steaua. CSA Steaua și FCSB se războiesc pentru siglă și palmares, iar…
FCSB și Rapid s-au luptat în vară pentru transferul lui Marius Ștefănescu, jucătorul lui Sepsi, însă mijlocașul covăsnenilor nu a schimbat echipa. În luna august, Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, dezvăluia că atât…
Cu peste 40.000 de spectatori în tribune, Rapid s-a impus în cel mai important meci al rundei cu numărul 15 din Superliga, 2-1 contra rivalei FCSB. Rapidiștii au înscris spre finalul primei reprize, prin Papeau ('39) și…
FCSB a pierdut derby-ul cu Rapid, scor 1-2, din etapa cu numărul 15 din SuperLigă. Vicecampioana României a fost condusă din minutul 45+2 cu scorul de 0-2, după ce Papeau și Iacob au marcat pentru formația giuleșteană.…
Alex Chipciu (34 de ani) a fost amendat de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, în urma unei reclamații a Clubului Sportiv al Armatei Steaua. CSA l-a reclamat pentru declarațiile dure făcute la…
Csa dorește să distrugă FCSB echipa pe care majoritatea suporterilor o văd ca ,,continuitoarea,, Stelei. Echipa care a reprezentat România atâția ani in cupele europene. Nu sunt dubii, se vrea distrugerea acestui brand,…